Icon

Anul LXX

Arad 1 5 Septemvrie 1 9 4 6

Nr. 38

BISERICA şi ŞCOALA REVISTA OFICIALA A E P I S C O P I E I ARADULUI I

APARE

Redacţia fi Administraţia

A R A D , STR. E M I N E S C U 18

DUMINECA

Redactor: Pr. Demian Tudor

A B O N A M E N T U L : Peniro particulari pe an 5ooo lei

P A T U L LUI PROCUST Mitologia elenă a lăsat moştenire lumii chipul tiraniei spirituale, in tâlharul din A t i c a numit Procust. Acest hoţ nu se mulţumea nu­ mai să-şi jefuiască victimele ce-i cădeau la mână, d a r îi şi întindea pe un pat de fier. D a c ă nenorociţii e r a u mai lungi decât patul, Procust le t ă i a picioarele; i a r d a c ă e r a u mai scurţi, le lungea picioarele cu nişte funii, până ce ieşeau din încheieturi, numai şi numai să fie e x a c t după lungimea patului său. A fost ucis şi el de eroul Teseu, c a r e 1-a supus la a c e e a ş t o r t u r ă . Patul acestui tâlhar a ajuns de pomină. In domeniul spiritual înseamnă t i r a n i a unor concepţii sau metode, c a r e vor să fie singura unitate de m ă s u r ă în cele sufleteşti. Tot ce nu li se potriveşte a c e s t o r tipare t i r a n i c e trebue întins ori ciuntit, numai de dragul lor. Patul lui Procust se aplică de c ă t r e exponenţi cu apucături t i r a n i c e în foste manifestările spiri­ tuale. Când însă Patul lui Procust e adus şi în Biserică, trebue a r ă t a t şi înlăturat. Acum c â ţ i - v a ani cineva preda bucata din Catechism: „Viaţa veşnică", la o lecţie p r a c ­ tică, intr'o conferinţă catihetică. Obiecţiunea ce i s'a adus catihetului în mod spontan e r a că n'a s c r i s t e m a şi ideile mai importante în timpul Predării, ci n u m a i la Reproducere şi Asociere. E x p l i c a ţ i a d a t ă de propunător, c ă a vrut să evite î m b u c ă t ă ţ i r e a lecţiei şi risipirea aten­ ţiei elevilor cu pauzele c e r u t e de scrisul pe tablă, n'a mulţumit pe t o a t ă lumea. I n t r e mulţi Preoţi, c a şi î n t r e mulţi învăţători, treptele formale au devenit nu o dogmă pedagogică, ci o a d e v ă r a t ă obsesie. Orice lecţie trebue — musai să încapă în acest t i p a r dinainte stabilit, p r e ­ cum în patul lui Procust trebuia să se potri­ v e a s c ă toţi cei c a r e - i cădeau în mână. Şi astfel multe lecţii de religie au ieşit ciuntite sau schingiuite din „ c ă m a ş a de f o r ţ ă " a metodelor

şi formelor tiranice, c a r e s'au impus implaca­ bile c a tot a t â t e a paturi de fier procustiene. Cineva protestează împotriva lor, zicând c ă „greşaia cea m a r e a didacticei infelectualiste — cum o botează Gaudig — e cultul metodei şi formei pentru ele înşile, e credinţa supersti­ ţioasă în ele, şi u i t a r e a aproape totală a celui­ lalt f a c t o r , singurul h o t ă r â t o r , la u r m a u r m e ­ lor: personalitatea învăţătorului" (I. Nisipeanu: Religia pentru copii, pg. 41). Preotul catihet nu e un Procust, c a r e s ă tiranizeze pe alţii cu anumite metode, şi nici să fie tiranizat Ia rândul său de aceste me­ tode. El ştie c ă religia e chestie de convingere, nu de constrângere. Spiritul omenesc e „liberai" prin n a ş t e r e , mai ales la copii, unde orice constrângere t r e ­ zeşte reacţlunea spontană a micului animal încă nedomesticit: Instinctiv c a u t ă s ă se s u s t r a g ă , c h i a r şi prin mijloace nepermise, dela „ c a r ­ c e r a " m o r a l ă , c a r e bănuieşte c ă v r e a să-i în­ g r ă d e a s c ă l i b e r t a t e a . F ă r ă să fie î n s t a r e de deducţii logice şi f ă r ă incursiunile filosofice ale celor în v â r s t ă a s u p r a libertăţii, copilul şi-o păzeşte mai gelos decât un om m a t u r . Deaceea copiii î n v a ţ ă Ia început jucându-se ş i povestind, f ă r ă şă-şi dea s e a m a c ă învaţă. Si­ gur că de ş i - a r d a s e a m a c ă învaţă n'ar mai î n v ă ţ a cu plăcere. Dar a s t a nu înseamnă „ a - i duce cu zăhărelul"? lin, ci este o a d a p t a r e la pihologli copilului. E o confirmare c ă nu-i f ă ­ cut elevul pentru metode, ci metodele pentru el. A c e a s t a înseamnă a r e s p e c t a sufletul co­ pilului. F ă r ă să c a d ă in e x t r e m a celor ce p r o c ­ l a m ă peste tot pe „Majestatea Sa Copilul", şi confundă libertatea cu libertinajul, a d e v ă r a t u l catihet îşi dă s e a m a , totuşi, c ă dânsul e sluji­ torul lui Dumnezeu şi al inimii copiilor c e i s'au încredinţat, şl nicidecum tiranul c a r e c a u t ă s ă potrivească totul după m ă s u r a lui,

indiferent d a c ă delà fire c e r a c t e r e l e diferite a ï s elevilor s a l î n ; a p s a u a u în „patul" său. Pedagogei L Nisipeanu af i s r ă — cu r i s ­ c u l de a e x a g è r e , cu as adeseori şi face — ta: „ A t â t spiritul cât şi metoda a c t u a l ă a î n v ă ţ ă ­ mântului r e l i g i o s s u i t In antagonism total cu î n c l i n ă r i l e fundamentale ale sufletului < opilăr e ş î . Niclan respect pentru a c e s t e î n c i i r ă r i . T o a t ă c r o i a l a acestui î n v ă ţ ă m â n t p o a r t ă pe­ c e t e a b r u i a i i z ă r i i sufletului copilăresc, igno­ rează c e r i s ţ e l e cele m a i e l e m e n t a r e ale a c e s ­ tui s u f l e t .

I n t r ' a d e v ă r , religia e un obiect din prog. r a m ă , c a r e s&'avaţă, se m e m o r e a z ă adică, c a şt c e l e l a l t e obiecte la c a r e copiii sunt a s c u l t a ţ i şi notaţi cu note în t o a t ă regula. Religia, c a şi celelalte obiecta de studiu, e a l a m b i c a t ă , d i s t i l a t ă , prin procedeul laborios şi meticulos al t r e p t e l o r f o r m a l e " (Ï, Nisipeanu : op. cit. PÊ î i ) . P a r i a ţ i de prin i p i u l : „Audlatur et a l t e r a para", îxkiue s a fcdmiicra că-i bine să s c o a t e m e t e folositor -;i din p ă r e r i l e ce t r e c dintr'o e x t r e m ă în c e a l a l t ă . In ce priveşte subiectul p r e z s a t î n s ă e c e d c ă nv.-i e x a g e r a t ă e x p r e s i a „'aruta; z a r e a sufletului c o p i l ă r e s c " întrebuin­ ţ a t ă de pedagogul a m i n t i t . Gândiţi-vă că se poate tatâaapla să fie catihetul, -nu numei t i ­ r a n i z a i d e „cultul metodei şi foi n u l " , der el însuşi un U r s r . c e pune inizeiie fragede ale elevilor săi în „ c ă m a ş a de f o i ţ ă " a t o t felul de obligaţi. lept-se de dânsul, nu c o n s i m ţ i t e de elev. Una din a c e s t e obligaţii neplă « t e e s t e a s c u l t a r e a ş i t e s m a de c o t a ; apoi duce- aa cu jaadartasii Ia b i s e r i c ă ; apoi, cum facem .-.nulţi, c a l c u l a r e a notelor d a p ă sisteme compli­ c a t e cai's a « sunt altceva d s v â t ş i r e t u r i l e ap­ rig s t r â n s e sie c ă m a ^ e i de f o r ţ ă ce se numeşte c o n s t i â a g e r e a elevului de-a fi bun. Ei a r trebui s ă fie bun din convingere, nu cu sila. „Nu «ste educator m a i deplorabil decât a c e l a ce educă mereu, Ia c a r e se vede m e r e u i n t e n ţ i a de s .educe, prin sfaturi şi prin ma­ n i a interzicerilor de tot felul. Rezultatul e deadreptul c o n t r a r celui ţ i n t i t " (I. Nisipeanu, op. cit. pg 55). Cei c e r e s p e c t ă l i b e r t a t e a m o r a l ă a copilului î ş i m a s c h e a z ă i n i i n ţ i i i e d i d a t t i c e şi educative. Nu v i r e î n t r e ci cu predica de m o r a l ă gata Ia o r i c e î m p r e j u r a r e . „In locul i n t e r z i c e r i l o r ş i prediceior ăe t o t felul, fără sfârşit, e m u l t m a i bine ca, î a mod inconştient, pe nesimţite, prin ex«srp*e bune, prin adu er e a copiilor î n t r ' o a t m e ş t e r ă morală pe c a r e s -o rasplre m e r e u p r i a toţi porii fapt us îi lor p ' r-îr'o s t r e c u r a r e ga furiş a î n v ă ţ ă t u r i l o r ii- -ral® în inimă, să li s«i creieze întâi deprin­ s

deri bune adecă o d e t e r m i n a r e a u t o m a t ă in­ conştientă spre a c t e b u r e . Pe u r m ă va veni şi lecţia de morală, predica conştientă, raţionar e a asupra binelui şi răului" (I. Nisipeanu op. cit. pg 2 0 ) . Jfentru a atinge ţinta propusă vânătorii trag c t v a mai înainte de punctul ţintit. D e a ceea am folosit în acest a r t i c o l p ă r e r i l e cam „ e x t r e m i s t e " ale lui Nisipeanu, un pedagog a n i m a t de cele mai bune i n t e n ţ i i : de-a desrobi pe catihet de sub t i r a n i a metodelor, şi pe elev de sub t i r a n i a unor astfel de oameni r o ­ biţi de metode fixe. Didacticismul e x a g e r a t nu 1 decât un fel de „Pat al lui Procust* în c a r e nu se formează, ci se t o r t u r e a z ă sufletul copilului, c a r e r ă m â n e apoi t o a t ă v i a ţ a cu desgust pentru religie. Catihetul nu-i un in­ chizitor cu nuia şi cu catalog, ci un p ă r i n t e sufletesc al elevilor. Desigur t r e b u e să-i înveţe religia, dar să nu se s i m t ă că-i învaţă şi îi moralizează. Amint.se acestea, acum la î n c e p e r e a anulîîi ş c o l a r , că s e n t i m e n t u l religios nu se poate dtsvoita în „Patul lui Procust", ci lângă „Ieslea S f â n t ă a iui H r i s t o s " unde şi d a r u r i l e s m e r i t e ale păstorilor din Vifleiem au aer l a ş respect ca şi darurile p r e t e n ţ i o a s e ale c e l o r t r e i Magi dela R ă s ă r i t . Ca pe nişte mieluşei c u r a ţ i , fiecare an nou ş c o l a r ne aduce noi sufitte de copii ia î n v ă ţ ă m â n t u l religios. D a ­ t o r i a n o a s t r ă e să le r e s p e c t ă m , înlăturând o r i c e tir*nie morală, şi să ne creştem credin­ cioşii de m a s e în dragoste şi î n t r ' o a m b i a n ţ ă m o r a l a consimţită, nu s i l i t ă ! Presviterul B

EFECTELE PRACTICE ALE RELIGIEI CREŞTINE Potrivit spuselor Mântuitorului: „împărăţiamea nu este din lumea aceasta", s'a tras adeseori conclu­ zia, că religia creştină n'ar avea nicio legătură prac­ tică cu viaţa pământească, întru cât vizează o altă lume. Ea tinde spre o altă viaţă şi o altă lume, spre una spirituală şi transcendentă, şi care n'ar avea deci nicio legătură cu sbuciumul şi frământările vieţii de aici. Din cauza aceasta, unii oameni de ştiinţă s'au şi grăbit să afirme că religia nu mai este necesară, întru cât nu este de nici un îolos practic. Potrivit acestor vederi, am înclina să credem că aşa este, dacă n'am avea însă înaintea noastră imen­ sele realizări practice efectuate de spiritul creator al religiei creştine, în cele douăzeci de veacuri dela venirea Mântuitorului în lume. Datorită acestor mari şi neîntrecute realizări în toate domeniile vieţii omeneşti, s'a văzut necesitatea absolută a religiei creştine, pentru desvoltarea armo-

nică şi plină de progres a vieţii omeneşti. Influenţa ei asupra mediului social este prea puternică ca să poată fi tăgăduită. Cu toate că Biserica creştină e un imperiu spi­ ritual, cu un scop spiritual, ea e în acelaş timp şi o instituţie cu un caracter profund social. Ea nu este ca norii ce plutesc deasupra noastră fără să putem avea vre-o legătură cu ei, ci este ca ploaia care-şi revar­ să conţinu, prin Sf. Taine, binefacerile sale asupra acestei lumi. Ea e ca sarea care conservă viaţa ome­ nească şi ca aluatul care o face să crească şi să se desvolte. Prin această binefăcătoare influenţă a re­ ligiei creştine, a putut să crească şi să se desvolte tot ce există astăzi sub numele de cultură şi civilizaţie. Devenind izvorul unei noi puteri morale, necu­ noscută în antichitate, a reuşit să deştepte omenirea la o nouă viaţă, cu tot felul de virtuţi morale şi re­ ligioase, fructificând, desvoltând şi înobilând întreaga viaţă socială. In vremuri de mari suferinţe şi mari transfor­ mări sociale, influenţa religiei s'a dovedit „mai ne­ cesară decât pâinea albă, decât radio şi tramvaiul", cum se exprima cineva, fiindcă ea deţine puterea de a mângâia, alina, întări şi înălţa. Religia creştină a fost cea dintâi care a făcut pe oameni să se simtă ca fraţii şi deci egali în faţa vieţii şi a morţii, egali în faţa tuturor bunurilor materiale şi spirituale, egali în faţa bucuriei şi a durerii... Ea a descoperit omenirii ca având aceiaşi origine şi acelaş destin: dela Dumnezeu spre Dum­ nezeu. Pe bazele puse de Hristos Domnul acum două­ zeci de veacuri, s'a putut desvolta şi progresa viaţa omenească în toate compartimentele ei. Pe aceste temelii- divine, s'au creat şi ridicat nemuritoare opere sociale, culturale şi artistice, iar civilizaţia omenească a putut lua avânt. Mulţumită religiei creştine, omenirea a putut să iasă din primitivitate şi tot sub imboldul ei, a putut să păşească pe calea progresului. Ea i-a fost suportul de sprijinire şi de înălţare. „De nouăsprezece veacuri, Evangheliile conti­ nuă să exercite aceiaşi influenţă colosală, binefăcă­ toare şi fecundă. Au fost isvor nesecat de înviorare sufletească, de inspiraţie şi sugestii. Spiritele cele mai alese din toate timpurile au admirat fără rezervă aceste monumente unice ale literaturii universale, sorbindu-i cu nesaţ învăţătura cuprinsă în ele" (Sterie Diamandi: Fiul lui Dumnezeu, voi. I, pag. 102). Pe baza acestor principii evanghelice s'au făurit şi determinat curente şi s'au creat un neînvins eroism moral. De aceea, niciodată nu se va putea evalua cu adevărat, influenţa colosală exercitată şi roadele ce le-a produs învăţătura creştină în diferi­ tele domenii dt activitate.

învăţătura creştină este clară, frumoasă, ideală şi categorică. Cine voieşte o cunoaştere deplină a problemei divinităţii, o deslegare mulţumitoare a problemei vieţii de aici şi de dincolo, cine urmăreşte o viaţă paşnică şi armonioasă cu sine însuşi şi cu aproapele, acela o găseşte în ea. învăţătura creştină este vecinie actuala şi orice problemă fie de actualitate, fie de viitor, îşi afla în germene deslegarea într'ânsa. In religia creştină nimic nu este vechi şi demodat. Pe princip:'we ei, oricând şi în orice timp, se poate începe şi clădi o viaţă nouă. Viaţa omenească oricât de mult se va desvolta, niciodată nu va ajunge să] nu mai încapă în formele ei. Ea este prea adânc înrădăcinată la temelia evo­ luţiei societăţii omeneşti, ca să nu fie luată în seamă. De aceea, prin ea, omenirea va găsi totdea­ una un mijloc de îndreptare, de înoire şi de înălţare. Pr. Marin Sfetcu.

Asceza în viaţa preotului Preotul este dator să ducă o viaţă cu totul deosebită de cea a oamenilor. El este îndruma toiul sufle­ tesc al credincioşilor săi, este modelul de vieţuire al celor ce'i ascultă graiul, al celor ce vin la dânsul să le irdrtp teze paşii spre limanul mântuirii. Pentru aceasta i se cere lui mai intăiu să trăiască aşa cum cere el să fie ere din ciorii lui. „Preotul e dator ca totdeauna să facă deosebirea "mire om şi preot. Nu e deajuns ca preotul să pornească ofens'va contra Junei coirupte", numai din amvon şi din scaunul duhovniciei, iar acasă deslegat de '.acrele func­ ţiuni să ie comporte ca un cm şi să slujească lumii de­ pravate." „Căci preotul în virtutea oficiului său, datorează credincioşilor săi nu numeri vorbe duhovniceşti, ci şi pildă preoţească. Un preot care nu are o viaţă superioară, nu e în stare să spună pcporului numai prin vorbe toate cele ce ar fi dator să h spună." E dureros că foarte mulţi dintre preoţii de azi nu-şi înţeleg aşa cum trebuie demnitatea lor, ci se lasă ispitiţi de valurile ace tei Jumi." Aceştia confundă prtoţia cu o slujbă oa ecare Ei înşişi cred că preotul nu trebuie să fie pătruns de Dumnezeu, ci să facă pe credincioşii lui să iubească pe Dumnezeu şi să urmeze cele plăcute Lui şi atunci el şi-a făcut datoria. E o mare greşală aceasta pe care o fac asemenea preoţi. Un preot nu poate şi nu t e b j i e să spună niciodată că a lucrat destul pentru cele ale lui Dunnezeu şi deci şi-a făcut din plin datoria, atâta vreme cât el nu a făcut cu nimic mai mult decât un sinplu credincios. Dir însăşi faotul că preoţia