E5. Fibra optica. Fig. 4 Ierarhia semnalelor numerice PDH. La noi în ţară, până în
anul 1990, lipsa din reţeaua de telecomunicaţii a centralelor telefonice de tip ...
Transmisiuni la mare distanţă în telecomunicaţii (cable şi fibre optice versus transmisiuni prin radio) Autori:
Andrei Chirică Ion Dobre
Conceptul transmisiunilor la distanţă reprezintă, cu siguranţă, o parte esenţială a telecomunicaţiilor, chiar definiţia telecomunicaţiilor include acest concept şi, deci, este necesar să-i evidenţiem, în mod deosebit, locul în istoria telecomunicaţiilor . Încercând o definiţie mai practică –în afara definiţiilor curent utilizate în UIT transmisiunile la distanţă sunt transmisii de informaţii între localităţi – deci aşa zise interurbane - şi se referă la toate informaţiile transmise - telegrafie, telefonie, radiodifuziune (programe radio), televiziune (programe tv), date. Credem că putem găsi abordări interesante pentru transmisiunile la distanţă în istoria telecomunicaţiilor din România. Există ideea preconcepută că transmisiunile, în general, şi, în special, cele de mare distanţă în România au o tendinţă de rămânere în urmă aproape imposibil de recuperat. Este, desigur, adevărat din punct de vedere tehnologic, dar lucrurile pot fi diferite dacă ne referim la strategii, structurări sau politici de dezvoltare în condiţiile date. Mai este oare de actualitate această discuţie în epoca mobilului, a internetului şi a sateliţilor de telecomunicaţii? Evident că infrastructura transmisiunilor la distanţă, aşa cum o percepem astăzi, este rezultatul unei lungi istorii. Dar ce este infrastructura? Se confundă ea, oare, cu reţelele fizice de comunicaţii la mare distanţă sau este legată şi de noţiunile de capacitate şi fiabilitate de transmisie? Transmisiunile la mare distanţă înseamnă, neapărat, multiplex – transmisiuni simultane multiple, în paralel . Dar ce fel de transmisiune? A fost de ales între Analog versus Numeric (Digital) - şi şi-a spus cuvântul în timp tehnologia electronică - factorul esenţial. O altă alegere care s-a impus a fost - radio versus cablu (toate felurile de cablu sau chiar fire – trasee aeriene). Este o alegere care mai persistă aproape până astăzi – cu avantajele şi dezavantajele fiecăreia. Dar, parcurgând istoria telecomunicaţiilor la noi, în România, să vedem cum a început capitolul transmisiilor la mare distanţă: Întâi, în mod evident, au existat traseele aeriene cu prime încercări timide de multiplexare la 3-12 căi şi cu eforturi aproape inimaginabile, azi, pentru asigurarea funcţionării. Apoi, aproape o premieră în Europa, determinată de relieful accidentat al ţării – introducerea radioreleelor de mică capacitate purtătoare a unor sisteme multiplex analogice, de exemplu, pe traseele Bucureşti – Timişoara şi Bucureşti - Constanţa. Pentru anii de început - 1950 - utilizarea soluţiei radio pentru transmisii fiabile la mare distanţă constituia o revoluţie şi multe din conceptele, precum liniaritatea reţelelor, intermodulaţia, au apărut şi au impus studiul lor teoretic. O altă etapă a fost construirea unor reţele de cable simetrice cu perechi echilibrate purtătoare de sisteme multiplex analogice de până la 6o de căi telefonice. Ar fi multe de spus despre întreţinerea şi pioneratul activităţii radioreleiştilor şi frecvenţiştilor – având ca rezultat o şcoală de transmisiuni la mare distanţă – şi asigurarea unor profesionişti de valoare. Următoare fază, şi suntem încă în epoca analogicului, au fost transmisiunile de capacitate mare – la care şi influenţa televiziunii (transmiterea programelor naţionale şi 1
internaţionale), ca necesar de capacitate de transmisiune interurbană echivalentă, a fost determinantă impunând o soluţie iniţială de radiorelee.
CLUJ
Alba-Iulia
BACAU
Sebes
Arad
Focsani Sibiu
Deva
BRASOV
GAL ATI Braila
Cheia
TI MISOARA
Ploiesti Targoviste
Pitesti
Constanta
Slobozia Slatina
Cernavoda
BUCURESTI
CRAIOVA
Fig. 1 Reţeaua de radio relee analogice de mare capacitate Existau problemele tehnologice determinate, mai ales, de utilizarea tuburilor electronice – şi, de aici, siguranţa în funcţionare şi întreţinerea costisitoare. În continuare a urmat, iarăşi, o etapă în care cablul joacă rolul principal - introducerea cablului coaxial Cabluri coaxiale cutuburi normale (6 tuburi) Suceava Satu-Mare
Cabluri coaxiale cutuburi subtiri (4tuburi)
Radauti Baia-Mare
Roman
Vatra Dornei Dej
Bistrita
Bors
IASI
Gura Humorului
Campulung Tg.Lapus Beclean
Solesti
Piatra-Neamt
Gherla Sarmasu
Vaslui
CLUJ
Oradea
Crasna
TarguMures
Barlad Dumbraveni
Sighisoara
Medias Beius Ilia
BRASOV
Deva
TIMISOARA Jimbolia
Tecuci
Focsani
Sacele
Sibiu Faget
Carpinis
Marasesti
Rupea CopsaMica
ALBA IULIA
Cheia
Sebes
Ramnicu Sarat Buzias Deta Moravita
GALATI
ValeniideMunte
Lugoj Brezoi
Gura vitioarei Buzau
Calimanesti Ramnicu Valcea
Targoviste
Boldesti -Sacaeni Costesti
Ploiesti Gura Sutii
Slatina
Romanesti
Racari
Titu
Buftea
Cernavoda
Tartasesti
CRAIOVA
Bolintin Vale
Rosiori
Ghimpati
Urziceni
Otopeni Afumati BUCURESTI
Medgidia
Constanta
Mihailesti
Leu Caracal Alexandria Giurgiu Turnu Magurele
Fig. 2 Reţeaua de cabluri coaxiale 2
odată cu tranzistorizarea şi apariţia sistemelor multiplex uriaşe la acea vreme de 1800, 2700 de căi analogice. În acest moment s-au realizat convergenţe între radiorelee şi cable coaxiale pentru a asigura continuarea fără prea multe prelucrări ale grupurilor deja multiplexate şi rezervări reciproce prin bucle sau tronsoane paralele.
TRASEE AERIENE INTERURBANE
1930-1940
CABLE SIMETRICE
1950
1960
1953 RR DE MICA CAPACITATE
DISPARITIA TRANSMISIUNII ANALOGICE
CABLE COAXIALE
1970
1980
1990
1962 RR DE MARE CAPACITATE
2000
2003 NUMAI NUMERIC
Fig. 3 Transmisiuni analogice la mare distanţă În cadrul soluţiilor radio trebuie evidenţiată apariţia sateliţilor de telecomunicaţii geostaţionari utilizând antene de mari dimensiuni, cu tehnologia analogică. Succesul digitalului şi eficacitatea sa au determinat o dezvoltare şi mai rapidă şi, ca o consecinţă, părasirea analogicului chiar neamortizat . Începuturile transmisiunilor digitale Tehnologia transmisiunilor digitale a fost pentru prima oară implementată în reţeaua publică în 1962 în SUA. La acea dată centralele telefonice erau analogice, iar transmisiunile digitale, utilizând metoda PCM (Pulse Code Modulation), au fost utilizate pentru evitarea pozării de noi cabluri de cupru şi utilizarea extensivă a celor existente. Metoda PCM constă în transformarea semnalelor analogice din banda vocală în semnale digitale de 64 kbit/s şi multiplexarea lor într-un semnal de viteză de 2048 Mbit/s denumit E1de către UIT. Metoda de multiplexare utilizată este cea cu diviziune în timp (Time Division Multiplexing). Tehnologia digitală a continuat să se dezvolte şi a cuprins domeniul comutaţiei digitale. Prima centrală digitală a fost produsă în 1975 de Northern Telecom. Centralele digitale pentru telefonia publică au fost dezvoltate ca o consecinţă a apariţiei sistemelor PCM, tot pe baza tehnologiei de multiplexare TDM care comută canale de 64 kbit/s. Ca urmare, sistemele E1 şi-au extins utilizarea şi în bucla de abonat, nu numai la conexiunile între centrale. Cererile crescute, în telefonia clasică, au avut ca rezultat, în domeniul transmisiunilor la distanţă, creşterea capacităţii de transmisiuni, o creştere obţinută prin trepte de multiplexare definite în ierarhia digitală plesiocronă PDH.
3
Nivelul 0 1 2 3 4 5
Viteza 64 kbit/s 2 048 kbit/s 8 448 kbit/s 34 368 kbit/s 139 264 kbit/s 565 148 kbit/s
Canale 1 30 120 480 1 920 7 680
Denumire E1 E2 E3 E4 E5
Mediu tipic Cablu simetric cupru Cablu simetric cupru Cablu cupru / radio Radio / fibra optica Radio / fibra optica Fibra optica
Fig. 4 Ierarhia semnalelor numerice PDH La noi în ţară, până în anul 1990, lipsa din reţeaua de telecomunicaţii a centralelor telefonice de tip digital a limitat utilizarea sistemelor de transmisiuni digitale. Totuşi, este de menţionat faptul că dezvoltarea primului sistem PCM a început în anul 1972 şi s-a finalizat cu un sistem experimental în 1976. În 1980 a început fabricarea de serie a sistemelor PCM şi utilizarea acestora pentru conexiunea între centralele analogice din reţelele marilor oraşe. ÎN ŢĂRILE DEZVOLTATE
PDH COAXIAL
SISTEME PCM
1970
1960 RR DE CAPACITATE MICĂ
RR DE MARE CAPACITATE
PDH OPTIC
SONET
1980
2000 SDH
PDH pe cablu optic
RR MODULATIE IN IMPULSURI
RR DE MARE CAPACITATE
SISTEME PCM
1970
1980 RR NUMERICE DE CAPACITATE MICĂ
Platforme de mare capacitate pentru telefonie si date
1990
PDH pe cablu coaxial
ÎN ROMÂNIA
1960
SDH
2000
1990 1985-1986 PRIMA STATIE NUMERICĂ PRIN SATELIT
SDH FIBRA OPTICA
PDH FIBRĂ OPTICĂ
PDH optic
NUMAI SDH
Fig. 5 Transmisiuni numerice la mare distanţă Trebuie amintite şi cele două încercări experimentale de transmisiuni de viteză mai mare în ierarhia PDH şi anume: un sistem de 8Mbit/s pe cablu simetric şi un sistem digital de 34Mbit/s pe fibră optică multimod, ambele instalate în Bucureşti între staţiile Victoria şi Drumul Taberei. Pe lungă distanţă, până în 1990, singurele reprezentante ale tehnologiei digitale au fost sistemele de radirelee digitale de 2Mbit/s şi staţia de sol pentru legături internaţionale Cheia.
4
Perioada 1990 – 2000 Această perioadă a a fost caracterizată de următoarele tendinţe: - creşterea traficului telefonic digital fix atât pe relaţia naţională cât şi pe cea internaţională; - creşterea traficului telefonic digital mobil, prin apariţia operatorilor GSM şi NMT400; - creşterea traficului video (digital); - aparitia traficului de date. Ca răspuns a creşterilor de trafic telefonic a avut loc o dezvoltare rapidă a transmisiunilor digitale la mare distanţă. În anul 1991 s-a decis stoparea investiţiei în sistemele analogice pe cablu coaxial şi continuarea dezvoltării reţelei publice de telecomunicaţii pe baza tehnologiei digitale. Romtelecom a adoptat o strategie de digitalizare a reţelei de telecomunicaţii începând cu nivelele superioare ale reţelei. Au fost construite în tehnologie digitală şapte centrale de tranzit interurban şi o centrală internaţională. Legăturile interurbane între aceste centrale precum şi legăturile internaţionale au fost realizate pe baza unei reţele de transmisiuni cu viteza de 140Mb/s şi având afluenţi de 34Mb/s şi 2Mb/s.Această reţea a fost pusă în funcţiune în anul 1994. Suportul fizic a fost asigurat cu cabluri de fibră optică de tip monomod cu o capacitate de 12 fibre.
BACAU
CLUJ
Alba- Iulia
Sebes
Arad
Focsani Deva
Sibiu
BRASOV GALATI Braila
Cheia
TI M ISOARA
Ploiesti Pitesti
Targoviste
Constanta
Slobozia Slatina
Cernavoda
BUCURESTI
CRAIOV A
Fig 6. Reţeaua de transmisiuni PDH – Romtelecom 1994
5
Caracteristicile acestei reţele PDH erau următoarele: -
reţeaua nu dispunea de un sistem de management centralizat, distanţa maximă între două noduri fără sisteme de regenerare nu depăşea 50 km, reţeaua nu dispunea de rute de rezervă pentru preluarea traficului în cazul întreruperii rutelor principale, - măsuratea calităţii semnalului se putea face numai prin întreruperea traficului. Rezultatul a fost o reţea cu insuficientă fiabilitate şi timpi mari de restabilire a serviciului în cazul întreruperii acestuia. Lipsa managementului centralizat a condus la costuri de operare şi întreţinere ridicate şi la timpi mari în ceea ce priveşte oferirea serviciului de linii închiriate. Un alt neajuns major al tehnologiei PDH a fost lipsa de flexibilitate privind inserţia şi extragerea afluenţilor din semnalul de linie. Pentru a putea fi transportat la nivelul vitezei de linie de 140Mb/s un afluent trebuia să parcurgă toate treptele de multiplexare ale ierarhiei atât la inserţia cât şi la extragerea sa. Rezolvarea acestor probleme a fost dată de sistemele digitale de transmisiuni sincrone SDH. Atunci când a fost dezvoltată, s-a dorit ca tehnologia SDH să transporte în mod uniform pe fibră optică semnale ( afluenţi) plesiocroni şi sincroni, cum ar fi semnalele E1, E3 ale ierarhiei PDH sau semnalele sincrone ale ierarhiei SDH.Acest fapt a reprezentat un avantaj important pentru operatorii de telecomunicaţii , protejându-le investiţiile în sistemele PDH deja instalate. In plus, tehnologia SDH oferă următoarele avantaje majore: -
funcţiile de operare, întreţinere şi monitorizare sunt uniforme şi eficiente disponibilitatea crescută a serviciului oferit datorită mecanismelor proprii de protecţie automată sau de restaurare a traficului pe baza managementului centralizat inserţia şi extragerea unui afluent se face direct din semnalul de linie, fără parcurgerea tuturor treptelor de multiplexare
Spre deosebire de ierarhia PDH , în ierarhia sincronă există compatibilitate între standardul european SDH şi cel nord american SONET.Semnalele din SONET sunt considerate ca un subset al ierarhiei SDH.
Viteza 52 Mb/s 155 Mb/s 622 Mb/s 2 488 Mb/s 9 953 Mb/s 398 126 Gb/s
Modulul de transport sincron STM (European) STM – 0 STM – 1 STM – 4 STM – 16 STM – 64 STM – 256
Nr. Canale SDH 21 E1 63 E1 / 1 E4 252 E1 / 4 E4 1 008 E1 / 16 E4 4 032 E1 / 64 E4 16 128 E1 / 256 E4
Nivelul de transport sincron STS (Nord American) OC – 1 OC – 3 OC – 12 OC – 48 OC – 192 OC – 768
Nr. Canale SONET 21 DS1 84 DS1 / 3 DS3 336 DS1 / 12 DS3 1 344 DS1 / 48 DS3 5 376 DS1 / 192 DS3 21 504 DS1 / 768 DS3
Fig .7 Ierarhia numerică sincronă SDH
6
Romtelecom a introdus primele topologii SDH în anul 1996 la nivelul backbone şi regional. Implementarea tehnologiei SDH nu a întâmpinat dificultăţi şi datorită capabilităţii de a conlucra cu sistemele PDH existente. Reţeaua SDH s-a dezvoltat pe trei nivele: - nivelul backbone ( între centre de tranzit şi internaţional) - nivelul regional - nivelul local Reţeaua s-a bazat , încă de la început, pe topologii tip inel, cu mecanisme specifice şi automate de protecţie. Implementarea s-a făcut iniţial cu capacităţi de transport STM4.( 622Mb/s).
Botosani
Negresti
Radauti
SatuMare
Pascani Sighet
Suceava
Campulung
I asi Carei
Vatra Dornei
Baia-Mare Tg.Lapus
Sim. Silvani ei
Tg. Neamt Roman
Zalau
Bi strita
Alesd
Beret.
Raducaneni
Piatra-Neamt
Dej Reghin
Huedin
Husi
Oradea
TarguMures
Beius
CLUJ Chi sinau Cri s
Turda
Vascau
AlbaIulia
BACAU
Miercurea Ci uc
V aslui
Od Secuiesc Tarnaveni
Sf. Ghe.
Barlad
Onesti Adjud
Szeged
Medias Brad
BB2
Tg. Secuiesc
Arad
Oancea Tecuci
Deva
Nadl ag
GALATI
Focsani
Hunedoara
BRASOV
Fagaras
Sibiu
TIMISOARA
I saccea
Hateg
BB1
Faget
Jimbolia Lugoj
Petrosani
Campulung
Caransebes
Rm. Val cea
Deta Resita
Tirgu-Jiu Tg. Carbunesti
Moravita
Rm. Sarat Sinaia
Campina
Tulcea
Ploiesti
Targoviste
Braila
Buzau
Babadag Faurei
Pitesti
Kogal niceanu Cernavoda
Bozovici
Slobozia
Constanta
Slati na
Turnu-Severi n
Fetesti Strehaia
BUCURESTI
Orsova
Medgidia
Urziceni
Rosiori
CRAIOV A
Alexandria Oltenita
Calafat
Calarasi
Baneasa
Cobadin
Caracal Giurgiu
Turnu Magurele Corabia
Zimnicea
Ruse
Fig8. Primul backbone SDH în România Această reţea a dispus de la început de un management centralizat. Distanţa posibilă între două elemente de reţea a fost mărită la 120 km pe baza noilor tehnologii de amplificare optică, utilizând doparea cu Erbiu. Rezultatele în domeniul calităţii, fiabilităţii şi timpului de oferire a serviciului au fost deosebite. Reţeaua SDH de lungă distanţă a fost utilizată pentru transportul traficului telefonic de tip TDM al reţelei fixe sau liniilor închiriate pentru alte reţele. Dezvoltarea iniţială a celor doi operatori GSM (Conex şi Orange) s-a făcut pe baza liniilor închiriate transportate de această reţea.
7
Reţeaua de telecomunicaţii a CFR, din punct de vedere al gradului de acoperire teritorială şi al complexităţii, este a doua reţea de telecomunicaţii, după reţeaua naţională de telecomunicaţii a ROMTELECOM. Facilităţile de telecomunicaţii ale CFR au fost incluse în ATCFR ( Agenţia de telecomunicaţii a CFR). Renunţarea la transmisiunile analogice şi introducerea transmisiunilor la mare distanţă pe fibră optică a început în anul 1995. În anul 1999 s-a pus în funcţiune o reţea SDH de mare capacitate, pe fibră optică, având viteze de STM4 / STM16. Destinată iniţial să asigure suportul pentru sistemele de dispecerizare a traficului feroviar şi a energoalimentării, securizarea comunicărilor sol-teren şi transmisiile de date pentru sistemele informatice feroviare, reţeaua digitală de transmisiuni SDH a CFR oferă şi capacitate de transport pentru linii închiriate. O alternativă la dezvoltarea de sisteme de transmisiuni pe suport fibră optică o oferă soluţia implementată de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii. prin implementarea unei reţele naţionale proprii reprezentată prin magistrale de radiorelee digitale SDH cu o capacitate de transport de 4 x STM1 şi lungime de 1500 km.Iniţial reţeaua a fost construită pentru transportul programelor TV şi radio şi eventual traficul telefonic din Romtelecom.
Fig 9 Reţeaua radio SDH a SNR
Perioada 2000- până în prezent Evenimentele importante care au avut, deja, impact asupra reţelei de transmisiuni la mare distanţă sunt: - pregătirea şi deschiderea competiţiei pentru serviciile de voce din reţelele fixe; - creşterea semnificativă a traficului de date; - dezvoltarea explozivă a traficului GSM. Ca urmare, a rezultat o creştere a cererii de capacitate pentru transmisiunile la mare distanţă şi o modificare a tipurilor de semnale transportate. Pe lângă semnale TDM reprezentând, cu preponderenţă, trafic de voce, a apărut şi s-a dezvoltat transportul 8
semnalelor provenite de la reţele ATM sau IP, reprezentând atât trafic de date cât şi trafic de voce. Răspunsul operatorilor de pe piaţă referitor la transmisiunile de mare distanţă a fost acela de creştere a capacităţii de transport a reţelelor SDH existente sau dezvoltarea de noi reţele SDH. Astfel Romtelecom a crescut, deja, capacitatea la nivelul backbone prin creşterea vitezei de la STM 4 la STM 16 şi se pregăteşte să facă acelaşi lucru la nivel regional. Orange a dezvoltat o reţea SDH de viteză STM 16 la nivel naţional, utilizând o reţea proprie performantă de cabluri optice. Operatorul de cablu TV, grupul RCS-RDS a dezvoltat o reţea similară, utilizând cabluri optice montate pe stâlpii de tensiune sau îngropate în pământ. Alţi operatori, cum sunt Radiocomunicaţii S.A. sau Connex au adăugat la reţelele de transmisiuni de lungă distanţă comutatoare ATM sau reţele IP în vederea utilizării eficiente a benzii disponibile atât pentru servicii de date cât şi pentru servicii de voce. Viitorul transmisiunilor la mare distanţă Reţeaua publică fixă de telefonie, precum, şi reţelele mobile de telefonie din generaţia a doua sunt dezvoltate pe baza tehnologiei TDM care presupune comutarea de circuite de 64 kbit/s. Tehnologia TDM prezintă dezavantajul neutilizării eficiente a benzii. Circuitele sunt alocate indiferent dacă utilizatorul transmite sau nu semnal. Astăzi vocea poate fi transmisă eficient peste reţelele IP. Vocea şi datele sunt încapsulate în pachete pentru care rutarea în reţea va fi realizată pe baza adresei de destinaţie a fiecărui pachet (informaţie conţinută în antetul pachetului). Transmiterea acestor pachete nu mai necesită alocarea de circuite individuale şi, în acest mod, apeluri suplimentare pot fi transmise pe aceeaşi lăţime de bandă. Tehnologia SDH a fost dezvoltată in anii ’80, când traficul TDM era majoritar, cu scopul de a transporta uniform pe fibră semnale de tip E1, E3. Din acest motiv tehnologia SDH nu era corespunzătoare pentru traficul de date. Comitetele de standardizare au studiat posibilitatea de a face standardul SDH compatibil cu tehnologia Ethernet. Se vorbeşte în prezent de “o nouă generaţie SDH”capabilă să transporte eficient atât traficul TDM cât şi traficul în pachete. Necesităţile de capacităţi mari pentru transmisiunile la distanţă vor reprezenta o cerinţă a viitorului. O altă deficienţă a sistemelor SDH se referă la configuraţiile în inel unde 50% din capacitate este utilizată pentru protecţie, iar adăugarea de capacitate pe o rută, în cazul ocupării inelului, presupune dezvoltarea întregului inel prin trecere la o viteză superioară. În special pentru transmisiunile la mare distanţă, utilizarea configuraţiilor în inel devine, pentru anumite capacităţi de transport, inflexibilă şi costisitoare. Evoluţia spre reţelele tip plasă (meshed) oferă diverse avantaje precum: - utilizarea unei rute ca rezervă pentru mai multe rute; - posibilitatea de a creşte capacitatea de transport numai pe ruta dorită fără a mări capacitatea de transport a întregului inel. Pentru a răspunde celor două cerinţe menţionate anterior (transportul unui volum mai mare de trafic de date şi evoluţia spre reţelele tip meshed) au fost dezvoltate platforme multiservicii care combină într-un nod de transmisiuni următoarele: - multiplexe SDH adaptate diferitelor tipuri de servicii (voce, date, video); - echipamente de multiplexare cu diviziune în lungime de undă care permit transportul unor capacităţi foarte mari. Aceste platforme pot fi utilizate pe infrastructura de cabluri optice existentă în România şi sunt incluse în planurile de dezvoltare a unor operatori.
9
Concluzii Transmisiunile la distanţă în România au fost în avangarda serviciilor de telecomunicaţii oferite în România. De-a lungul întregii istorii a transmisiunilor de lungă distanţă se poate vorbi de şcoala de profesionişti de valoare care au contribuit la progresul în domeniu. Tendinţa de rămânere în urmă s-a datorat în exclusivitate utilizatorilor care, din diferite, motive s-au dezvoltat mai lent ca în alte ţări. În prezent, România dispune în acest domeniu de structuri moderne şi competitive tehnologic pregătite să facă faţă evoluţiilor viitoare în reţelele de telecomunicaţii.
10
