UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Alina GIOROCEANU TEZA DE ...

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Alina GIOROCEANU TEZA DE DOCTORAT TERMINOLOGIA GRECO-LATINA ÎN ROMÂNA ACTUALA

REZUMAT

I. CUPRINS

INTRODUCERE CAP. I: DELIMITARI CONCEPTUALE: terminologie, limba româna actuala Definirea terminologiei Terminologie si lexicologie Unitati lingvistice si terminologice: cuvânt, termen, concept Limbaje si terminologii Terminilogia greco-latina si româna actuala CAP. II: METODE FOLOSITE ÎN CERCETAREA TERMINOLOGIEI GRECO-LATINE Generalitati Metode folosite în lingvistica Metode folosite în terminologie Metode utilizate în cercetarea terminologiei greco-latine CAP. III: CUVINTE SI TERMENI Cuvântul Structura cuvântului Formarea cuvintelor în limba româna Cuvântul si grupul de cuvinte Termenul Clasificari ale termenilor Termenul si unitatile frazeologice Termenii greco-latini Semantica termenilor greco- latini Structura termenilor greco- latini CAP. IV: PERIODIZAREA LIMBII ROMÂNE PE BAZA ORIGINII TERMENILOR GRECO-LATINI Periodizarea istoriei limbii române Influente exercitate asupra limbii române Periodizarea limbii române pe baza originii termenilor greco- latini CAP. V: SURSE ACTUALE DE STUDIERE A TERMENILOR GRECO-LATINI Lucrari lexicografice Lucrari terminologice Dictionare de specialitate CAP. VI : REPARTITIA STILISTICA A TERMENILOR GRECO-LATINI Stilurile functionale ale limbii române Stilul stiintific Stilul religios

Stilul juridico-administrativ Stilul beletristic Stilul publicistic CAP. VII: ORTOGRAFIEREA TERMENILOR GRECO-LATINI CONCLUZII ANEXA: Elemente formative greco-latine SIGLE SI ABREVIERI BIBLIOGRAFIE II. CUVINTE-CHEIE Terminologie Greco-latina Actuala Formativ

III. Terminologia greco-latina în româna actuala

Introducere Lexicul limbii române, ca si al altor limbi moderne, contine unitati care trimit la vechile limbi de cultura: greaca si latina. Uimitoare trimitere, mai ales ca, exceptând vestigiile si exponatele din muzee, realitatea noastra este diferita de cea pe care o reflectau limbile clasice ! Actualitatea se afla sub semnul stiintelor si tehnicii care determina largirea cunoasterii si, concomitent, aparitia si perfectionarea mijloacelor de captare, stocare si transmitere a informatiei. În schimbul de informatii stiintifice, vocabularul de specialitate, terminologia, îndeplineste un rol hotarâtor. Pentru a decoda mesajul dintrun domeniu profesional este esential sa detii cheia terminologica, adica sa cunosti termenii acelui domeniu. În aceasta idee, termenii sunt vehicule ale conceptelor ce fixeaza, puncteaza un anume câmp al cunoasterii. Un termen alcatuit din mai multe elemente formative greco- latine (prin extensie, termen greco-latin) poate fi citit diferit, în functie de interpret. Pentru publicul larg este un cuvânt opac, o formula de neînteles; pentru un clasicist apare ca un text minimal a carui structura limiteaza interpretarea. Adevarata semnificatie i- o cunoaste doar specialistul. Cum cultura greco- latina favorizase, prin interesul fata de om si natura, stiintele (exacte si umaniste), punând baza unui vocabular stiintific, în procesul

denominativ modern s-a facut apel la fondul greco-latin. Elementele greco- latine s-au reactualizat pentru a revigora vocabularele profesionale moderne. De aici, termenii greco-latini au trecut si în limba standard, iar tiparele lexicale clasice au devenit modele pentru formarea cuvintelor în limba româna.

Delimitari conceptuale: terminologie greco-latina, limba româna actuala… Terminologia, în sens larg, are mai multe acceptiuni: -

vocabular utilizat într-un domeniu profesional (cf. Petit Robert 1995, NDN, DEX II),

-

totalitate a termenilor dintr-un domeniu de specialitate (cf. NDN, DEX II),

-

ansamblu structurat de termeni (cf. Petit Robert 1995),

-

studiu sistematic al termenilor (cf. Petit Robert 1995),

-

stiinta a termenilor (Webster’s Dictionary),

-

stiinta a corectei folosiri a termenilor (Oxford Dictionary).

Norma ISO 1087: 2000 se refera la terminologie în dublu aspect, întelegând prin aceasta: •

„ansamblu de desemnari apartinând unei limbi de specialitate”

•

„stiinta

studiind

structura,

formarea,

dezvoltarea,

folosirea

si

gestionarea terminologiilor în diverse domenii” În acest sistem de întelesuri, termenul este o desemnare. În procesul comunicarii, termenii sunt unitati de cunoastere si de comunicare. Indici ai notiunilor proprii disciplinelor stiintifice si tehnice, acestia se manifesta ca unitati lexicogramaticale (cuvinte), formule, coduri alfanumerice, simboluri grafice sau audiovizuale, diverse combinatii. Am abordat terminologia din perspectiva lingvistica, asadar m-am referit la termeni în calitatea lor de unitati lexico- gramaticale. Particularizând câmpul terminologic prin utilizarea sintagmei terminologie greco-latina, operez o sectionare în ansamblul concretizarilor disciplinei, adica în ansamblul termenilor utilizati de stiinte, tehnica si arta. Terminologie va desemna, în abordarea de fata, totalitatea termenilor folositi de stiinte si de tehnica. Iar termenii supusi analizei vor fi cei care utilizeaza elemente greco- latine, înscriindu-se în traditia termenilor greco- latini, constituiti în vechile limbi de cultura. Prin extensie, îi voi numi termeni greco- latini. Pentru ca sunt urmariti într-o limba moderna, atentia se va îndrepta asupra termenilor care se adapteaza sistemului gramatical românesc. Asadar,

prin utilizarea conceptului de terminologie greco-latina, ma voi referi la structuri si la morfeme, adica la modelele formative din limbile în discutie si la totalitatea termenilor construiti cu morfeme lexicale greco- latine. De ce aceasta trimitere etimologica generala? De ce greco- latini? În primul rând, pentru ca între cele doua limbi clasice europene s-a exercitat o influenta, în special greaca veche furnizând latinei termeni de cultura, termeni care au intrat apoi în limbile moderne occidentale prin limba latina; altii au intrat direct prin studiul elenistic. În al doilea rând, pentru ca limbile moderne creeaza lexical pe tiparele clasice, folosindu-se, în aceeasi masura, de elemente lexicale proprii celor doua limbi de cultura. Consider limba româna actuala, limba româna, în toate variantele sale si în toate segmentarile stilistice, folosita în ultimul deceniu si care se înscrie în sistemul general al limbii române contemporane. Cât priveste variantele românei actuale, specific ca ma concentrez asupra românei literare, privita diafazic. Am preferat forma scrisa a limbii noastre literare, fiind spatiul predilect de actualizare a formatiilor carturaresti, în general, si a terminologiilor, în special.

Metode folosite în cercetarea terminologiei greco-latine O dificulatate metodologica a fost punerea de acord a metodelor terminologice si a metodelor lingvistice. Terminologia este o disciplina sincronica si pragmatica, cu un demers onomasiologic, iar lingvistica îmbina o varietate de metode, aplicate atât în sicronie, cât si în desfasurarea diacronica. Lexicologia, parte a lingvisticii cu care e adesea comparata terminologia, prefera, spre deosebire de demersul onomasiologic al celei din urma, abordarea semasiologica. Ca atare, am urmarit ca termenii propusi de terminologie sa fie totdeauna verificati lingvistic, dat fiind gradul de motivare a acestora. Pentru ca terminologia are situat în centrul preocuparilor sale coceptul, am acordat, de asemenea, importanta capacitatii notionale a fiecarui element formativ sesizat în structura unui termen În cercetarea termenilor greco-latini, am parcurs urmatoarele etape: excerptarea termenilor greco-latini din dictionare si din lucrari de lingvistica si de terminologie, comparatia termen-cuvânt, analiza difuzarii termenilor greco- latini în

diverse compartimente ale limbii române, analiza formala a termenilor în diferite perioade istorice ale limbii române, analiza structurala a termenilor greco- latini, sinteza caracteristicilor structurale, sinteza caracteristicilor semantice, formularea unei ipoteze pe baza inductiei, verificarea ipotezelor prin folosirea deductiei, modelarea structurii termenilor, verificarea capacitatii generatoare a modelului, oglindirea trasaturilor distinctive ale termenilor în ortografia actuala, înregistrarea elementelor productive greco- latine, cu sau fara semnificatie notionala.

Cuvinte si termeni Dincolo de dificultatile de definire, generate mai ales de viziunile lingvisticii moderne, cuvântul este unitatea lingvistica fundamentala. El este cel care face legatura între nivelurile limbii si realizeaza comunicarea. Din perspectiva lingvistica, termenul este un cuvânt sau un grup de cuvinte folosit în limbajele specializate. Pentru a evidentia structura unui termen, am deosebit doua niveluri de cercetare: unul al limbii nationale si nespecializate, altul al limbajelor profesionale si supranationale. Din punctul de vedere al structurii, un termen poate fi simplu (alcatuit dintrun cuvânt) si complex (alcatuit din mai multe cuvinte). Termenii greco- latini fac parte din clasa celor simpli, însa, în structura unui termen complex poate exista alt termen greco-latin. Uneori, din cercetarea structurii unor termeni greco- latini, din observarea modalitatii de asamblare a morfemelor greco-latine care sunt specializate pentru a indica notiuni specifice perioadei actuale, se identifica modele inovatoare. Urmarind structura unor termeni greco-latini, pentru a clarifica utilizarea radacinilor clasice, am introdus un nou termen: radicula. Aceasta este cel mai mic element notional detectabil în structura unor elemente formative. Este o radacina istorica, cel mai mic morfem independent întâlnit în structura termenilor actuali care fac apel, în procesul de constituire, la fondul clasic. Potrivit existentei unei radicule în structura elementelor formative, deosebesc elementele formative notionale (elemente de compunere) de cele dependente sau afixale (prefixe si sufixe): -

elemente notionale: ceco- „orb”, cefalo- „cap”, -cel „tumoare”

-

elemente dependente/afixale: a-/an- „fara, lipsit de”, con-/co-/com- „cu”

Raportându-ma la existenta în structura unui element notional a unor afixe istorice (clasice), remarc structura simpla sau complexa a elementelor formative notionale: -

simple: col-, cola- „clei”, gingiv(o)- „gingie”;

-

dezvoltate: - colie „fiere” (-col+-ie), amio- „degenerare musculara” (a+mio-);

-

compuse: oofor(o)- (oo-+-for(o)-) „ovar”.

În functie de numarul de radicule prezente în structura unui termen, acestia pot fi: -

monoradiculari: hormon, abazie:

-

pluriradiculari: o binari: calatiform, amiotonie; o ternari: megadolihocolon, angiocardiografie; o cuaternari: aerofotogrammetrie, neuropsihofarmacologie;

Semantica termenilor este variata, acopera realitatea, pornind de la atom si terminând cu macrocosmosul. În limbajul religios, termenii greco-latini trimit si la lumea nevazuta.

Periodizarea limbii române pe baza originii termenilor greco-latini

Patrunderea termenilor greco- latini în limba româna este un proces îndelungat. Vehicule ale acestor termeni sunt, în aceeasi masura, limbile vechi si moderne, de aceea, abordarea diacronica (proprie lingvisticii) mi s-a parut necesara. Influenta orientala (slava, greaca bizantina sau neogreaca –prefanariota si fanariota) face ca limba româna sa se îmbogateasca cu termeni grecesti. Aceasta influenta se limiteaza la secolul al XIX –lea si poate fi subîmpartita în doua intervale: pâna în secolul al XVI –lea, când este înlocuita slavona în cancelaria Curtii si cel cuprins între secolul al XVI –lea si al XIX - lea. Din secolul al XV- lea, ca rezultat al schimbarii de mentalitate culturala, influenta occidentala se manifesta, pâna în etapa actuala, in crescendo. O perioada se întâlneste cu cea neogreaca, aceasta din urma fiind favorizata atât geografic, cât si politic si social. Dupa o perioada în care termenii sunt împrumutati din neogreaca, atentia se muta spre limbile occidentale moderne care preluasera termenii din latina sau îi formeaza potrivit modelelor clasice. Acestea sunt limbile latino-romanice în

special, alaturi de care se citeaza germana si poloneza, maghiara si rusa (într-o masura mai mica). Aportul francezei ca limba de cultura (dupa 1830) este hotarâtor. Ea vine sa întareasca influenta latina si italiana care initiasera reromanizarea limbii române. În perioada contemporana, pe lânga franceza, engleza, care poarta terminologia grecolatina si creeaza conform modelului furnizat de limbile clasice, joaca un rol important.

Surse actuale de studiere a termenilor greco-latini Pe parcursul lucrarii am facut referire la surse variate ce au permis cercetarea termenilor greco- latini. Am dorit sa supunem atentiei si alte lucrari, materiale (si în varianta electronica), lucrari lexicografice si terminografice care permit desfasurarea cercetarii de fata. De aceea, le dedicam un capitol separat. Dificultatea de marcare a afixelor si a elementelor de compunere în lucrarile supuse atentiei (asa cum reies ele din studiile lingvistice potrivit unor criterii diverse) ne determina sa propunem marcarea nediferentiata a acestora, indicând doar supraclasa: formativ sau element formativ.

Repartitia stilistica a termenilor greco-latini Pornind de la existenta a cinci stiluri functionale în limba româna actuala, observând materialul lingvistic s-a încercat o repartitie stilistica a termenilor grecolatini. Cea mai larga raspândire o au în stilul stiintific, iar cele mai multe elemente formative greco- latine care servesc construirii termenilor sunt de origine greceasca. Ele constituie o caracteristica a stilului tehnico-stiintific. Si stilul teologic actual este caracterizat de folosirea pe scara larga a termenilor grecesti, fapt explicat prin originile si traditia crestina orientala. Stilul juridico-administrativ se foloseste de termeni consacrati din vocabularul latin, precum si din fondul autohton, în mai mica masura de cei grecesti. În stilurile amintite, unitatea lexicala are toate caracteristicile termenului: monoreferentialitate, univocitate, stabilitate. În migrarea lor spre limba standard, termenii greco- latini sunt captati de stilul artistic si cel publicistic. Acestea sunt caracteriza te atât de folosirea termenilor preluati din limbajele stiintific, juridic sau teologic, cu sensul propriu sau alterându-le sensul în context (fenomen numit determinologizare), cât si de crearea de noi termeni caracteristici vietii socio-culturale actuale conform modelelor furnizate de stiinte.

Ortografierea termenilor greco-latini Perspectiva diferita asupra celor doua sectoare ale limbii române (specializat si nespecializat) conduce si la manifestarea unor tendinte diferite în ortografierea termenilor greco-latini. Cum limbajul de specialitate este frecvent scris, forma scrisa este esentiala în procesul de comunicare stiintifica. Pentru facilitarea acestei comunicari scrise, optez pentru grafia etimologica, mai ales atunci când exista ezitari. Influenta limbii standard, însa, si a grafiei fonetice este puternica, mai ales ca nu putem avea norme diferite pentru aceeasi limba.

Anexa Elemente formative greco-latine contine o lista a elementelor fomative (elemente de compunere si afixe) excerptate din dictionarele si lucrarile studiate. O inovatie o costituie introducerea termenului element median care marcheaza utilizarea unui element formativ notional în interiorul unui termen greco-latin (-geo-, -cardio-, pneumo- etc.). Prin punctele de vedere exprimate anterior, e interesant de observat în perioada urmatoare rolul elementului stiintific, precum si al celui greco- latin în limba româna.

Articole si recenzii publicate în acord cu tema tezei: Elemente de compunere prefixate, Analele Universitatii din Craiova, Seria Stiinte Filologice, Lingvistica, XXII, nr. 1-2/2000; Structura unor neologisme terminologice greco-latine, Analele Universitatii din Craiova, Seria Stiinte Filologice, Lingvistica, nr. 1/2004, sub tipar; Recenzie -Eugeniu Pavel, Costin Rucareanu, Introducere în terminologie. Notiuni fundamentale, Analele Universitatii din Craiova, Seria Stiinte Filologice, Lingvistica, nr. 1/2004, sub tipar; Participarea la sesiunea stiintifica (editia a II-a), Limbaj, limbaj specializat si terminologie, organizat de Departamentul de limbi straine aplicate al Facultatii de Litere (Universitatea din Craiova) în februarie 2003 cu Neologisme terminologice greco-latine.